Marea Cameră a Curții consideră ireconciliabil cu cerințele inerente dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, precum și la un proces echitabil un mecanism intern al unei instanțe naționale care prevede intervenția în procesul decizional al completului de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze a altor judecători ai instanței în cauză în vederea asigurării coerenței jurisprudenței sale.
Curtea a fost întrebată cu privire la acest aspect de Visoki trgovački sud (Curtea Comercială de Apel, Croația), sesizată cu trei apeluri împotriva unor ordonanțe date în cadrul unor proceduri de insolvență. Instanța de trimitere, reunită în complete de judecată de trei judecători, a examinat aceste trei apeluri și le-a respins în unanimitate, confirmând astfel hotărârile pronunțate în primă instanță. Judecătorii acestei instanțe și-au semnat hotărârile și le-au transmis ulterior serviciului de înregistrare
a hotărârilor judecătorești al acesteia. Or, judecătorul de la serviciul de înregistrare (denumit în continuare „judecătorul însărcinat cu
înregistrarea”) a refuzat înregistrarea acestor hotărâri judecătorești și le-a restituit completelor de judecată respective, însoțite de o scrisoare în care preciza că nu este de acord cu solu țiile reținute.
În două dintre aceste cauze (C-554/21 și C-622/21), acest judecător a menționat alte hotărâri ale instanței de trimitere prin care au fost adoptate soluții diferite de cele reținute în cauzele principale.
În a treia cauză (C-727/21), el și-a exprimat dezacordul față de interpretarea juridică reținută de completul de judecată, fără a invoca însă vreo hotărâre judecătorească.
Marea Cameră a Curții consideră ireconciliabil cu cerințele inerente dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, precum și la un proces echitabil un mecanism intern al unei instanțe naționale care prevede intervenția în procesul decizional al completului de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze a altor judecători ai instanței în cauză în vederea asigurării coerenței jurisprudenței sale.
Curtea a fost întrebată cu privire la acest aspect de Visoki trgovački sud (Curtea Comercială de Apel, Croația), sesizată cu trei apeluri împotriva unor ordonanțe date în cadrul unor proceduri de insolvență. Instanța de trimitere, reunită în complete de judecată de trei judecători, a examinat aceste trei apeluri și le-a respins în unanimitate, confirmând astfel hotărârile pronunțate în primă instanță. Judecătorii acestei instanțe și-au semnat hotărârile și le-au transmis ulterior serviciului de înregistrare a hotărârilor judecătorești al acesteia2.
Or, judecătorul de la serviciul de înregistrare (denumit în continuare „judecătorul însărcinat cu înregistrarea”) a refuzat înregistrarea acestor hotărâri judecătorești și le-a restituit completelor de judecată respective, însoțite de o scrisoare în care preciza că nu este de acord cu solu țiile reținute.
În două dintre aceste cauze (C-554/21 și C-622/21), acest judecător a menționat alte hotărâri ale instanței de trimitere prin care au fost adoptate soluții diferite de cele reținute în cauzele principale.
În a treia cauză (C-727/21), el și-a exprimat dezacordul față de interpretarea juridică reținută de completul de judecată, fără a invoca însă vreo hotărâre judecătorească.
Ulterior, în cauza C-727/21, completul de judecată s-a reunit pentru noi deliberări. După reexaminarea apelului și a avizului judecătorului însărcinat cu înregistrarea, acesta a decis să nu își modifice soluția anterioară. Prin urmare, el a pronunțat o nouă hotărâre judecătorească și a transmis-o serviciului de înregistrare. Privilegiind o soluție juridică diferită, judecătorul însărcinat cu înregistrarea a transmis cauza principală menționată Secției de contencios comercial și alte litigii a instanței de trimitere. Această
secție a adoptat ulterior o „poziție juridică”, în care a reținut soluția privilegiată de judecătorul însărcinat cu înregistrarea. Aceeași cauză principală a fost restituită ulterior completului de judecată competent pentru ca acesta să se pronunțe în conformitate cu „poziția juridică” respectivă. Având îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a mecanismului care prevede intervenția în procesul său decizional a judecătorului însărcinat cu înregistrarea și a altor judecători ai unei instanțe care adoptă „poziții juridice”, instanța de trimitere a decis să sesizeze Curtea cu titlu
preliminar.
Aprecierea Curții Curtea subliniază, mai întâi, că orice măsură sau practică națională care urmărește evitarea unor divergențe jurisprudențiale sau remedierea acestora și asigurarea în acest mod a securității juridice inerente principiului statului de drept trebuie să fie conformă cu cerințele care decurg din articolul 19
alineatul (1) al doilea paragraf TUE. În primul rând, ea examinează, în raport cu aceste cerințe, practica în temeiul căreia hotărârea
judecătorească adoptată de completul de judecată însărcinat cu soluționarea cauzei nu poate fi considerată definitivă și nu poate fi notificată părților decât dacă conținutul său a fost aprobat de un judecător însărcinat cu înregistrarea care nu face parte din acest complet de judecată.
În această privință, Curtea observă că, deși judecătorul însărcinat cu înregistrarea nu poate înlocui aprecierea completului de judecată însărcinat cu cauza respectivă cu propria apreciere, el poate, de fapt, să blocheze înregistrarea hotărârii judecătorești adoptate și, în acest mod, să împiedice finalizarea procesului decizional și notificarea acestei hotărâri părților. În acest caz, el poate trimite cauza respectivului complet de judecată pentru reexaminarea hotărârii menționate în lumina propriilor sale observații juridice și, în cazul persistenței unui dezacord cu completul de judecată amintit, îl poate invita pe președintele secției competente să convoace o ședință de secție în vederea
adoptării de către aceasta din urmă a unei „poziții juridice” care se va impune printre altele aceluiași complet de judecată. O asemenea practică are ca efect să permită ingerința judecătorului însărcinat cu înregistrarea în cauza în discuție, această ingerință putând conduce la influențarea de către acest judecător a soluției definitive care va fi adoptată în respectiva cauză.
